acasa cu copilul sau la lucru pentru copil?

mie imi place cat de atenta este Valeria si cum pare ca a inteles ce ii spun, cand vorbesc cu ea ca si cu un om mare pe un ton serios

E discutabila notiunea timpului la copii; am auzit si eu multe lucruri similare.

La noi e altfel...poate si Adri e altfel si niciodata n-a fost dependenta de mine si a acceptat foarte usor ca mami mai pelaca si ea ramane cu altcineva (poate asa e firea ei, poate pentru ca s-a obisnuit de mica sa o mai lasam macar 1-2 ore si la bunici, nu stiu). Cert e ca acum, mai recent, ii explic tot timpul care e programul nostru, uneori si cu zile inainte. Si ma suprinde usurinta cu care intelege.

De exemplu ii spun ca vine "nuni" (mama mea) sa stea cu ea si ea-mi spune "nuna nuna" (adica soacra-mea) ...si-i spun ca nu s epoate, ca nuna lucreaza si ca o sa stea cu nuna, si apoi merge cu mine la bazin si dupa accea, sera (sau poate chiar in ziua urmatoare...sau peste 2-3 zile) o sa mergem si la nuna. Si ma suprinde ca nu le incurca... vin acasa, o preiau, o imbrac si-o intreb "stii unde mergem?" si ea-mi spune "zin! zin!" (bazin); si de la bazin venim acasa, mai stam un pic, ne pregatim sde plcare - o intreb iar "unde mergem acum" si spune "nuna!" ...dar nu le incurca! cel putin programul pe o zi ilr etine sigur; cand e cu mai multe zile e mai greu, dar sincer am impresia ca intelege. Sau alt exemplu - de obicei cand se deschide usa ea striga "tati"; uneori ii spun ca o sa vina cineva la noi - de exemplu ii spun ca "maine o sa vina nuni sa stea cu tine" si dimineata cand se deschide usa ea uneori zice "tati" si eu o intreb "esti sigura? cine vine la noi azi?" si-mi spune "nuni"...sau dupa caz persoana de care i-am spus ca o sa vina (chiar si dintre prietenii nostri), chiar daca am discutat cu ea despre asta cu o zi inainte.

Am ajuns sa ma intreb daca intr-adevar copii inteleg asa de greu notiunea timpului sau pur si simplu nu au destula incredere in ceea ce le spunem ; adica atunci cand mami ii spune ca o sa vina sa il ia inapoi, copilul chiar nu intelege sau intelege dar nu crede/ nu e convins ca e asa?
Ceea ce mi-a devenit insa foarte clar este ca daca vrei o relatie bazata pe incredere cu copilul tau, atunci trebuie sa-i spui mereu adevarul! (fara "daca faci asa, dupa aceea iti dau/facem ...." si-apoi cand copilul nu solicita recompensa te faci ca uiti; fara "vine mami imeidat, in 2 minute" cand stii ca te intorci peste cateva ore bune)
Si mai trebuie sa nu-l ameninti niciodata cu lucruri pe care oricum nu le vei face (fara "daca nu vii atunci plec fara tine" - este o amenintare ingrozitoare pentru un copil, care chiar o poate lua in serios...si-atunci, dupa ce aude asa ceva, chiar se gandeste ca poate mami pleca ade tot fara el si nu se mai intoarce, chiar daca inainte poate nici nu i-a trecut prin cap asa ceva; si pe de alta parte, daca se prinde si copilul ca oricum n-o sa te tii de cuvant...cum ramane cu a spune adevarul si a avea incredere in ce spune mami? e o capcana extrem de periculoasa si din pacate e foarte simplu de cazut in ea.


In mod sigur depinde si cu cate persoane are contact copilul, ce relatii are cu acele persoane si cum intreractioneaza cu ele! Si depinde foarte tare si cum reactioneaza mami la protestele copilului.
Nu zic ca stiu eu prea multe sau ca procedez mai bine decat altii...si poate ce functioneaza la noi nu functioneaza si la alti copii; dar eu incerc sa imi respect intotdeauna cuvantul in fata fetei; ii spun exact ce o sa faca si cu cine cand eu nu sunt, ii spun exact cand ma intorc (nu ora...ii spun" tu raai acum cu X, o sa mergeti la plimbare, apoi papi de pranz, si faci nani, si dupa aceea, cand te trezesti, vine si mami "); si daca protesteaza uneori o cert - nu tare! dar ii spun ca mami se supara, ca ma doare ca nu are incredere in mine fiindca intotdeauna am facut asa cum i-am spus si n-are motive sa nu ma creada; si ca nici eu nu vreau sa plec si as vrea sa stau cu ea, dar nu se poate...si mai ales, ca persoana cu care ramane o iubeste mult mult mult si daca ea reactioneaza asa de urat si plange si tipa, persoana in cauza o sa se supere si n-o sa mai vina sa se joace cu ea. Si ma surpinde cat de usor si de repede intelege si ce usor reusesc acum sa o conving sa accepte sa faca asa cum ii spun.

eu am ales sa stau acasa cu copilul chiar daca ar fi fost mult mai usor, dpdv financiar, la lucru, pe plan profesional pierd dar incerc sa castig pe alta parte, mai fac niste cursuri si obtin niste diplome care sa ma ajute sa avansez profesional la intoarcerea la lucru, asta imi ocupa cam 2 ore pe zi
datorita faptului ca am avut o copilarie grea si urata am ales sa pun familia pe primul plan, sun de acord cu 8 ore pe zi dar dupa 2 ani ai copilului
din pacate in afara de cele 8 ore mai pierzi cel putin 2 sa te pregatesti pentru lucru, pe drum,la intoarcece plus ca mai mananci, te speli, faci treburi prin casa si putin te mai joci
cand vom avea de facut teme nu cred ca o sa ne mai jucam decat la sf. de saptamana
am citit ca copilul mic nu are notiunea timpului, nu intelege ca mami se mai si intoarce de la lucru si ca trebuie lucrat foarte mult cu copilul inainte da a pleca cu jocuri de genul cucu-bau, sa vada ca lucrurile care dispar, nu dispar de tot si se mai intorc, de fiecare data cand pleci trebuie sa ii spui cand te intorci, cat stai si ce faceti impreuna cand va intoarceti.de abea de la 4 ani au notiunea timpului clara, bine nu cred ca trebuie sa aibe notiunea timpului clara ca sa te intorci la lucru dar cred ca trebuie sa fii sigur ca copilul a inteles ca mami nu dispare de tot, nu ramane singur
Valeria isi vede bunicii rar, un timp, cam 2 luni , sotul meu a lucrat de dimineata pana seara si nu il mai vedea nici pe tati, ma avea doar pe mine, nu puteam sa merg la wc pentru ca urla sa nu plec,
cred ca conteaza foarte mult si cate persoane vede copilul ca are, cate persoane sunt aproape zilnic in jurul lui, eu cred ca mai tarziu are legatura cu increderea in propria persoana
eu am crescut cu mama vitrega in adevaratul sens, cu frati de toate felurile, eram tot timpul facuta urata, proasta, sa fi fata era ceva negativ,mi-am cautat modele in familiile prietenilor mei, mi-am castigat increderea in mine cand am rupt legaturile cu ei si am inceput sa lucrez in paralel cu facultatea(electo-UPT), mi-am demonstrat ca pot si nimeni nu mai poate sa imi spuna ca nu poti face ceva ce iti doresti, dupa aceea am facut mai multe lucruri de care sunt mandra, acum de multe ori am atitudinea ca le stiu pe toate si mai gresesc

Vorbim de cei 2 ani in care poti sta acasa cu "indemnizatie" sau de o viata intreaga?

Depinde de la caz la caz... cert e ca un copil are nevoie de mami si de tati nu doar in primii 2 ani de viata, ci si multi multi ani dupa aceea. Asa ca, pe termen lung, e esential sa gasesti un job care sa-ti permita totusi sa ai si timp pentru copil, si pentru partener si pentru tine!
Spune Alina 8h pt bani si restul pentru dragoste - e super asa! E o varianta care se poate aplica pe termen lung.

Pentru primii doi ani ...evident ca exista tentatia de a sta cu bebe, si nu e doar motivul "asa e mai bine pentru copil" - mai ales ca acesta e discutabil; cred ca ne vin usor in minte o mie de motive pentru a sustine acest motiv; dar pe de alta parte, daca mami oricum se va intoarce la servici, 2 ani e vreme lunga si bebe devine extrem de atasat de mami si ii poate fi mult mai greu sa accepte la 2 ani o alta solutie, decat daca s-ar obisnui treptat, de la o varsta ceva mai mica (ex:1 an);
mai e si "asa e mai bine si pentru mami": garantat e de o mie de ori mai placut sa stai cu copilul, sa te bucuri de fiecare zambet si fiecare reusita, de "prima data cand..." - decat sa stai la servici; dar depinde de foarte multi factori - de personalitatea mamei, de personalitatea copilului (de cum suporta despartirile de mami), de serviciul pe care il are mami(ce salar si ce program de munca), de posibilitatile financiare ale familiei, de optiunile pentru bebe cat mami e la servici... etc.

Nu cred ca exista o solutie ideala care se poate aplica la toata lumea! Cred ca fiecare caz trebuie analizat separat si doar persoana in cauza poate decide ce e mai bine.

Personal, m-am intors la servici cand bebe avea 8 luni; dar:
* am un job in care partial trebuia sa lucrez oricum, chiar daca stateam acasa (pentrui ca daca pierd contactul cu actualitatea...raman in urma si nu mai fac fata),
*eram inclusa in 2 proiecte importante, pentru care am lucrat din greu si la care ar fi trebuit sa renunt daca ramaneam in CIC tot anul
*am un program de lucru flexibil (mergeam mai mult dupa-masa/seara pana la ora 20, partial puteam lucra acasa, au fost perioade in care am putut sta acasa 1-2 zile pe saptamana);
*exista 4 bunici din care 2 pensionari, care o adora pe Adriana si o pot lasa tot timpul cu unul din ei.
Desiogur, cand am decis sa ma intorc la servici, am intrebat mai intai daca ma pot razgandi si pot reveni in CC si mi s-a spus ca da, oricand...asa ca am incercat; a fost ok...desi nu cred ca a existat nici macar o luna in care sa nu-mi pun probleme si sa nu ma bantuie intrebareqa daca am procedat bine sau daca ar fi fost mai bine sa mai stau cu ea acasa.

Am sa raspund la intrebare, fara alte mentiuni teoretice care sa anticipeze ce vreau sa spun. Asta pentru ca intrebarea, are o motivatie si multe convingeri in spate.
Copilul! Alege copilul....Tine cont ca pana la 6 luni de zile nu are nevoie decat de laptele matern si prezenta mamei in toate formele posibile. Suport fizic, emotional, nutrititiv, educativ, ludic, tot ce vrei. Mama si copilul sunt mai ales in aceste 6 luni, un tot...Sau cum spun unii psihologi ''cuplul dual''.Sunt sigura ca intentiile tale de a oferi copilului tot ce e mai bun din ce are nevoie (de la pampers la tetina si carucior), nu sunt nuantate de egocentrism sau lacomie...Cumva, pe undeva, parintele isi doreste pentru copil tot ce ea ce nu a avut si a resimtit ca lipsa, sau din contra, tot ceea cu ce a fost obisnuit si chiar mai mult. Este timp si pentru astfel de ofrande, insa mai incolo...cand copilul va intelege valoarea lucrurilor si va accepta ( intr-o masura mai mare sau mai mica) semnificatia instrumentala a banului. Mai incolo, insemnand nu mai repede de varsta de 2 ani a copilului. Sunt atatea lucruri care e nevoie sa se formze in acest interval: incredere - neincredere, autonomie - supunere, formarea atasamentului, oferirea afectiunii etc. Pentru toate aceste etape de formare, copilul are nevoie de co-autori.
Sustin ca mama, e nevoie sa fie alaturi de copilul ei, pana la 2 ani de zile (concediul de maternitate respecta aceasta cerinta). Dupa 2 ani, copilul e pregatit sa infrunte lumea si cu o "doze mai mici de mamica". Se presupune ca in aceasta perioada copilul a devenit constient de integritatea mamei, ca persoana separata de existenta lui, si totodata, este sigur de dragostea materna - resursa energica pentru copil pana la maturitate.
Sigur ca, cei doi ani de zile, trebuie petrecuti alaturi de copil, in mod activ...atent la cerintele de dezvoltare (fiziologica si psihologica) a copilului.
Exista o situatie la care multi psihologi adera si pe care o intaresc si eu, de cate ori este posibil: aceea de implicare paterna in maternitate. Se vorbeste de implicarea tatalui in toti pasii maternitatii, de la concepere, pana la educare s.a.m.d. In primul rand prin suportul emotional oferit mamei, apoi prin suportul financiar care, devine odata cu sarcina mamei (pe care ea o poarta fizic in totalitate), sarcina tatalui (tot in totalitate). Este o alta forma de ''insarcinare'' pe care unii tati si-o asuma constient, din dorinta inconstienta de a avea si el o ''sarcina''. Curiozitatea de a afla ce se intampla cu copilul in burta, miscarile bebelusului, ecografiile, vizitele medicale, vrea sa fie peste tot - cam asa se manifesta. Deci, un tata care-si doreste acest copil. Implicarea paterna insa, poate sa fie si mai nuantata. Important este ca mama sa o simta astfel, ca mama sa simta ca nu e singura care poarta acest copil, sa simta ca nu e singura care si-l doreste. Atunci, si in aceasta situatie, nu mai vorbim de dualitate, ci de triunghiul psihologic, benefic dezvoltarii copilului si parintilor totodata.

eu am ales sa stau cu el acasa, desi banii (lipsa lor) ar fi trebuit deja sa ma trimita de acasa... mi-am dorit mult si consider ca e o perioada unica.

eu aleg bani
ziua are 24 de h
8 h pt bani
si restul pt dragoste

ce credeti ca este mai bine:
sa stai acasa cu copilul, sa ii explici tot ce il inconjoara, sa il mangai cand il doare, sa il imbratisezi cand are nevoie si sa te descurci cu cati bai ai
sau
sa duci copilul la o cresa(poate pe mana specialistilor) si sa te intorci la lucru pentru a cumpara alimente mai sanatoase, haine mai de calitate, jucarii mai inteligente, medicamente mai bune, sporturi, locuri special amenajate (curate) in care sa socialezaze
nu ma refer la cazurile extreme