scoalamamei
Doriti să reactionati la acest mesaj? Creati un cont în câteva clickuri sau conectati-vă pentru a continua.

violenta la copii foarte mici

2 participan?i

In jos

violenta la copii foarte mici Empty Comportamentul agresiv la copii

Mesaj  Psih. Sam Mar 29, 2008 10:32 pm

Agresivitatea comportamentala la copilasi este un subiect care necesita atentie si care foarte greu ajunge sa fie epuizat in totalitate. Am incercat insa sa redau in cele de mai jos, cateva din aspectele generale ce vizeaza acest subiect si sa clarifice, macar partial, intrebarile ivite.

Copii din toate categoriile de varsta invata ca comportamentul agresiv este o foarte buna modalitate de a comunica ceea ce isi doresc sau de a face fata neplacerilor. Astfel ca:

Bebelusii sunt agresivi cand le e foame, le e frica, sunt furiosi, inconfortabili sau au dureri. Agresivitatea este primul raspuns la frustrare pe care un bebelus il invata. Apuca la repezeala, musca, impinge – acestea sunt modalitatile cele mai commune prin care un copil isi exprima frustrarea, inainte de dezvoltarea abilitatilor verbale (cu ajutorul carora va putea mai apoi sa-si exprime intr-o maniera sofisticata ce au nevoie si ce simt).

Copii intre doi si patru ani manifesta porniri agresive in comportament (temper tantrums), vizibile in faptul ca ranesc pe ceilalti, strica jucariile si mobilierul etc. Cauza: frustrarea! Agresivitatea este directionata in mod special inspre parinti ca modalitate de a obtine din partea acestora implinirea dorintelor. Agresivitatea verbala creste pe masura ce vocabularul se dezvolta.

Copii intre patru si cinci ani pot sa fie agresivi fata de alti copii sau frati de ai sai. Copii au nevoie sa invete diferentele dintre insultele imaginare si cele reale, cat si diferenta dintre apararea unei persoane (pentru ca nu se poate apara singura) si a lovi din furie.
Copii sunt adesea rasplatiti pentru comportamentul lor agresiv. Copilul care e zgomotos in clasa, primeste cea mai multa atentie din partea profesoarei. Copilul care se impinge si nu respecta coada la tobogan, ajunge sa se dea pe tobogan de cele mai multe ori. Problema este deci ca acest tip de comportament aduce copilului exact ce doreste - ii va fi greu sa inteleaga de ce nu e bine! Abia dupa cativa ani acest comportament agresiv inoportun va aduce cu el si o reputatie proasta, o lipsa de prieteni si alte consecinte negative.

Ce putem face pentru a nu avea un copil cu comportament agresiv?

Cel mic are foarte putin control de sine. Are nevoie ca tu sa-l inveti sa nu loveasca, impinga sau muste atunci cand este nervos, ci sa-si exprime aceste simtaminte prin cuvinte (daca e posibil) sau semne.
Cea mai buna modalitate de a invata aceste lectii este de a superviza copilul cu atentie atunci cand este implicat in vreo disputa cu partenerii de joaca. Daca discordia e mica poti sta la distanta si lasa pe cei mici sa-si rezolve singuri problema. Daca insa, copii au inceput o cearta fizica care continua chiar si dupa ce le-ai spus sa se opreasca sau daca vezi ca copilul e stapanit de o furie incontrolabila si incepe sa faca rau celuilalt, e nevoie sa intervii. Ia-l pe copil deoparte si tine-I separat pana cand s-au calmat amandoi. Fa-le clar faptul ca nu conteaza “cine a inceput”, ca nu este nici o scuza pentru ca au incercat sa faca rau unul altuia.
Cea mai buna modalitate de a invata copilul nonviolenta (la orice varsta) este de a controla propriul comportament. Daca iti exprimi furia in cai linistite, cel mai probabil ca si copilul sa iti urmeze exemplul. Daca e nevoie sa-l pedepsesti, nu te simti vinovata pentru asta si mai ales, nu-ti cere scuze. Daca va simti sentimentele tale contradictorii, va putea foarte usor sa se convinga ca el a avut dreptate pana acum si ca tu esti cel “rau”.

Desi disciplinarea copilului tau nu este niciodata placuta, este o parte necesara din parentalitate si nu e vreun motiv pentru care trebuie sa te simti vinovata. Copilul tau are nevoie sa inteleaga cand a gresit, pentru ca astfel sa-si asume responsabilitatea pentru actele sale si sa fie capabil sa accepte consecintele (si mai ales sa nu repete comportamentul). Lauda-l cand are un comportament de care esti mandra si explica-I cat de “matur” se poarta de fiecare data cand foloseste astfel de tactici decat cele cu lovitul, impinsul, muscatul. Fii intotdeauna atenta de comportamentul tau in preajma copilului. Exemplul parintelui este cel mai edificator!

Este dificil pentru adulti sa nu atribuie tot felul de motive (negative) comportamentului agresiv sau nepotrivit al copiilor lor. Tot pe atata de dificil este si sa evitam ca parinti sa ne invinuim pentru aceste comportamente, sa consideram ca copii nostrii se poarta asa din cauza a ceva ce am gresit ca parinte sau am uitat sa facem bine. Astfel de impartiri de vina nu ajuta deloc rezolvarea situatiei; ce ar ajuta insa foarte mult ar fi sa descoperim cauza acestor comportamente. Primul pas in acest sens este de a gasi un pattern (o schema urmata, un cadru specific, un obicei) in ce provoaca aceste asalturi, comportamente. Agresiunea poate avea loc doar acasa sau doar in locuri publice, doar dupa-amiaza sau cand copilul este frustrat etc. Totodata, majoritatea copiilor, inainte de a-si pierde controlul parcurg o anumita secventa comportamentala, au deci un comportament specific. Odata ce ai gasit ce anume starneste comportamentul copilului si recunosti acel pattern, tot ce ai de facut este sa iei copilul de acolo inainte sa inceapa episodul agresiv. Ia-l de la groapa cu nisip pentru cateva minute pana cand se calmeaza. Pe masura ce va creste, copilul va fi mai putin frustrat si deci mai putin agresiv, pentru ca va avea la indemana mai multe modalitati de a-si exprima dorintele, frustrarile (copilul agresiv) si de a raspunde la situatii provocatoare (copilul agresat).

Psihologii au gasit ca atat copii agresivi cat si parintii acestora au tendinta de a se focaliza mai degraba pe ce e gresit intr-o situatie, decat pe ce e bun. Asta face ca problemele respective sa fie cu atat mai frustrante pentru amandoi, din moment ce nici unul din ei nu acorda atentie la imbunatatirile din comportamentul copilului cand acesta are loc.

Psih.
Vizitator


Sus In jos

violenta la copii foarte mici Empty Re: violenta la copii foarte mici

Mesaj  diapunctc Lun Mar 24, 2008 4:58 pm

Cred ca (aproape) toti copii trec printr-o perioada in care au impulsuri violente - nu pentru a face rau cuiva, caci la varste mici nu fac aceasta asociere, ci pentru a obtine ce vor, pentru a-si impune punctul de vedere, sau pentru a-si descarca nervii acumulati cand ceva nu este asa cum vor ei.
Adri a trecut in toamna (pe la 18-20 de luni) printr-o perioada in care avea tendinta sa loveasca copii (sa le dea peste maini la cei care se apropiau de jucaria ei ...problema era ca incluiv gardul viu il considera al ei daca avea chef sa se joace cu el, si nu tolera sa se apropie nimeni) sau sa ii impinga. De la inceput i-am spus ca nu e voie asa ceva si la fiecare iesire de acest gen o laum de la locul faptei si in acea zi nu se mai propia de jucaria respectiva (pe motiv ca "daca asta te face sa nu te poti comporta civilizat, atunci nu mai ai voie sa te joci cu ea!"). De vreo 2-3 ori am si plecat acasa cu ea din parc, pentru ca protestat si a urlat si n-a vrut sa accepte sa joace cu nimic altceva....asa ca dupa cateva muinute bune de incercari zadarnice de a-i distrage atentia, am decis ca daca nu s epoate calma, o duc acasa. Cu timpul a icnercat sa se abtina, desi nu prea cu mult succes.
Apoi mi-a venit o ideea salvatoare - m-am gandit sa-i ofer o alternativa, sa-i propun nu sa se abtina si sa nu faca nimic, ci sa faca altceva!Am inceput sa-i spun, de cate ori o vedeam ca s-ar pregati de atac, "nu lovim!, facem draga!" si uite asa m-am trezit cu ea ca urca la tobogan, se enerveaza ca baiatul din fata ei sta acolo si nu-si mai da drumul, se incrunta urat la el, se concentreaza, si aproape tremurand de nervi, ridica mana si-l mangaie incet pe par. Shocked Shocked Shocked cam asa am ramas si eu, si baiatul, care s-a intors spre ea nestiind ce se intampla si de ce a lintat asa, din senin. La care Adri, la fel de incruntata, l-a mai mangaiat o data, cu o mutrita care voia sa spuna "hai odata! am fost cuminte, ti-am facut draga, ...ce mai astepti? n-ai priceput? uite, iti mai fac draga o data! acum du-te! ca vreau si eu!"
Evident cand a ajuns jos am luat-o in brate si am laudat-o si i-am spus ce incantata sunt ca a inteles si ca s-a comportat atat de frumos.

Acum e ok; am constatat chiar ca si atunci cand e brutalizata de alt copil nbu riposteaza, ci plange si vine la mine (sau la tati) plangand, asteptand salvarea din partea noastra... salvare care eventual consta in mangaieri...sau uneori o reorientam spre alte jucarii/activitati.
Aici as face o paralela- atunci cand Adri s-a lovit, am avut initial pornirea de a proceda cum am vazut la atatia parinti...pedepsind obiectul de care s-a lovit (pe principiul ca copilul se bucura ca cel care a lovit-o e pedepsit); apoi am realizat ca gresesc, pentru ca Adri voia sa se razbune singura, si mai reusea uneori sa se loveasca si la manuta, de parca n-ar fi fost suficienta durerea initiala. Asa ca am schimbat abordarea, si daca se loveste o chem sa-i dau un pupic sa treaca - lucru de care este absolut incantata! (bunica practica prima varianta...si desi Adri ne declara la toti ca cel mai mult o iubeste pe bunica, am aflat ca atunci cand se loveste rau plange dupa mine Very Happy - semn ca prin pupici eu ii ofer ult mai multa consolare decat pedepsele aplicate de bunica obiectelor din jur).
Si atunci cand la un moment dat in parc a venit un baiatel de 3-4 ani si din senin a trantit-o pe jos, icnantat de ce puternic e el, am procedat la fel; l-am intrebat initial ce a avut cu Adri, ca ea nu i-a facut absolut nimic, si i-am spus ca e foarte urat ce a facut (ca mama lui statea la povesti cu ceva prietene si nu i s-a parut deloc oportun sa intervina in vreun fel); dar apoi am luat-o pe Adri in brate si am incercat sa o consolez pe ea, sa o fac sa se simta mai bine (dupa vreo 15-20 de minute am si reusit) ...si am evitat zona din parc in carte se aflau persoanele non-grata. Cred ca si cu persoanele e la fel ca si cu obiectele - un copil agresat are nevoie de intelegere, mangaiere si siguranta mult mai mult decat de pedepsirea vinovatului!

Desigur, nu militez pentru tolerarea violentei. Ma surprinde pana la ce punct educatoarele/invatatoarele si chiar multi parinti tolereaza agresivitatea intre copii.
Dar nici nu sunt in masura sa educ copii altora
... s-a intamplat uneori sa ma enervez ca un copil s-a purtat foarte urat cu Adri, iar parintii/bunicii erau langa si n-au luat nici o atitudine. De regula ii spun Adrianei ca e foarte urat ce a facut acel copil si ea sa nu faca asa niciodata...dar ca mai exista si copii nesimtiti, pe care nu-i educa nimeni, si n-avem ce sa le facem, decat sa-i lasam in pace si sa mergem noi altundeva. Uneori m-am adresat si direct acelor copii, spunandu-le (pe un ton calm) ca e foarte urat ce au facut, sau intrebandu-i daca e frumos ce fac ei, sau daca nu le e rusine de ce au facut. De regula vorbesc doar sa ma descarc, sperand in vans a aiba vreun efect asupra adultilor care ii au in grija. Acestia (adultii) nu s-au simtit nicidata! Dar de cateva ori am avut surpriza sa vad copiii pusi pe ganduri de ce le spun eu, mai sa spun cuprinsi de remuscari. Si m-am gandit ca daca le-ar spune mai multa lume cate ceva de genul asta, poate ar compensa macar partial lipsa educatiei de acasa.

Recent am citit acceasi recomandare fata de agresiunea venita din partea colegilor (de gradinita, scoala...): sa evite agresorul!

Initial tendinta fireasca pare a fi sa-l inveti sa riposteze, sau sa se apere; poate fi buna pana la un punct, dar exista ricuri majore:*un copil invattat sa se apere poate trece usor de cealalta parte, aplicand ce a invatat nu pentru a se apara ci pentru a se impune in fata altora, ajungand agresor (de teama de a nu ajunge victima, preventiv)
*o autoaparare buna si legitima, limitata la strictul necesar, poate rani orgoliul agresorului care ulterior va coace o razbunare crunta...incat bietul copil risca sa fie ranit mult mai rau; atunci cand e vorba de a face rau altcuiva, imaginatia umana este incredibil de bogata, exista multe obiecte ce pot fi folosite ca arme, ...nu intru in detalii.

...ma puteti crede pe cuvant; deja de la gradinita visam sa devin Ninja cand voi fi mare, ca sa ma pot apara, ca nimeni niciodata sa nu ma poata obliga sa fac ce nu vreau. In scoala primara am fost tinta unor agresiuni care au lasat urme adanci... si am vrut sa le evit cu orice pret, asa ca mi-am dorit si mai mult sa realizez acel vis. Parintii mei n-au acceptat sub nici o forma un sport violent.
... Apoi am intrat la liceu cu note foarte bune si intr-un exces de bucurie mama mi-a promis "orice vrei tu, daca imi pot permite". Moment in care i-am spus ca stiu exact ce vreau si nu o costa absolut nimic - vreau permisiunea ei de a ma apuca de karate! N-a mai putut da inapoi....
...au fost patru ani in care am invatat multe despre autoaparare...dar am aflat si cum gandesc colegii mei, cum ei intr-o competitie de exemplu vad adversarul ca un dusman caruia trebuie sa-i faci rau cu orice pret (incat la urmatoarele competitii sa-i frica de tine), cum ideea de a folosi acele tehnici doar pentru aparare e o utopie cu foarte putini adepti. Am descoperit ca filosofia care ma fascinase din frageda copilarie nu se aplica in realitate (sau cel putin nu in zona/orasul/tara in care traiesc eu). Si am decis ca mi-a ajuns si am renuntat.
...si ca sa fie totul complet, intr-o zi in care ma simteam ingrozitor de rau si abia ma puteam tine pe picioare (caldura ingrozitoare + oboseala + dieta...ca doar la 21 de ani trebuia sa arat bine...) am fost admonestata de un idiot...si tot ce stiam...nu mi-a folosit la absolut nimic caci nu aveam puterea sa incord nici un muschi .... asa ca m-am ales cu cele mai neplacute si mai ingrozitoare amintiri dintre toate pe care le am (dar m-am gandit apoi ca probabil a fost mai bine asa, ca altfel puteam ajunge la spital cu traumatisme serioase si cu probleme mult mai mari decat amintiri urate).
Asa ca ...acesta a fost momentul in care am realizat ce mult am gresit si am adoptat 100% principiul non-violentei.
Chiar si oamenii invincibili au momente in care sunt ingrozitor de vulnerabili; asa nu cred ca solutia ideala e sa inveti un copil sa riposteze si sa se apere... mai bine te concentrezi la cum sa-l faci sa evite orice conflict decat sa-i dai incredere sa se avante in situatii riscante, sigur pe el si pe faptul ca s-ar putea apara.
diapunctc
diapunctc

Numarul mesajelor : 103
Varsta : 46
Localizare : Timisoara
Data de inscriere : 16/01/2008

Sus In jos

violenta la copii foarte mici Empty violenta la copii foarte mici

Mesaj  Simona Lun Mar 24, 2008 3:22 pm

De ce sunt violentii copii asa de mici? Se imping, se lovesc, isi smulg jucariile din mana...
Valeria smulge jucariile din mana de la alti copii, nu ii trebuie decat ce au ceilalti copii in mana. Se poate sa fie din cauza ca   eu, atanci cand ia in mana ceva cu care se poate rani, ma sperii, ii smulg din mana si dupa ii explic de ce nu are voie. Poate   sa creada ca a salvat o jucarie din mana unui copil cum salvez eu lucrurile cand le smulg de la ea?
Am mai facut o prostie, facem misto de tati, ii facem draga draga si apoi ii dam una mai tare, acum ea face la fel cu copiii si crede ca este de bine, ne chinuim sa o dezvatam.
Oare nu noi le transmitem violenta fara sa ne dam seama?
Cand se intalnesc mai fac si schimb de experienta, ca mai invata si de la alti copii sa se bata.
Ce ar trebui sa ne invatam copiii? Cum sa le explicam ca nu este frumos sa se bata, ce o sa inteleaga ei daca ei nu dau dar primesc bataie?
As putea sa o invat pe Valeria ca copii care se bat sunt needucati si prost crescuti, toti cei care se impun prin forta si nu     prin creier sunt inapoiati, numai in epoca de piatra oamenii se impuneau prin forta. Dar ce fac atunci cand vine batuta   de  la gradi, o sa o las sa ia bataie sau o sa ii spun sa dea si ea?
Mie mi se pare o problema foarte importanta violenta la copii si nu inteleg de ce nu se face nimic.
Cred ca intrarea in colectivitate ar trebui sa inceapa cu un adult pentru fiecare copil, cateva luni, in care sa ii explici ce nu este bine sa faca. Adica primele 3 luni de gradi sa mearga si mama sau tata sau x cu copilul. Dar avand in vedere ca gradinita incepe la 3 ani si parintii lucreaza nu are nimeni timp de asa ceva. Asa ca ii lasam sa se bata ca se obisnuiesc ei pana la urma unul cu celalalt. Ar putea sa se faca centre de introducere in colectivitate unde sa mergi cu copilul de pe la 6 luni ca sa socializeze si sa fie si cineva care sa educe parintii, dar deja vreau prea multe. Si sa nu mai vorbim 
de copiii care se bat  insotiti de parinti la locuri de joaca.


Ultima editare efectuata de catre Simona in Lun Mar 24, 2008 9:54 pm, editata de 4 ori
Simona
Simona

Numarul mesajelor : 120
Data de inscriere : 05/02/2008

Sus In jos

violenta la copii foarte mici Empty Re: violenta la copii foarte mici

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum