copil "prea" independent...

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: copil "prea" independent...

Mesaj  diapunctc la data de Lun Mar 24, 2008 5:19 pm

Am avut si noi o perioada de tachinari ... si chiar a fost amuzant. Am zis si noi ca "ne face in ciuda, expres" apoi de cele mai multe ori am gasit explicatia....
* la masa se plangea non-stop ca arde mancarea, iar eu o tot verificam si i-a raceam si-i tot spuneam sa guste ca nu arde, nu arde, nu arde..... pana m-am plictisit si intr-o zi cand a inceput cu "arde!" m-am uitat la ea foarte plictisita si n-am mai reactionat nicicum (necajita ca tot repetam figura si ea tot nu intelege si n-are incredere in mine ca nu-i dau ceva fierbinte sa o ard, ca doar n-am ars-o niciodata! - exact asa gandeam atunci); si dupa vreo 2 minute, Adri zice "arde!", apoi zice "nu arde!" si da din cap in semn ca nu (cum faceam eu inainte) si rade...revelatie: o distra teribil cand spuneam ca nu arde ca dadeam din cap si mi se misca parul strans in coada (chestie care o fascina de altfel de cand avea 2-3 luni);
* si acum ne mai enervam cand o imbracam si ea se dezbraca - mai ales cand ne grabim (sau cand sa o culc, eu ii inchid pijamaua, ea deschide toata capsele, eu iar le inchid, eventual o si cert, ea iar le deschide....); dar chiar ieri discutam cu sotul ca ea probabil nu vrea sa ne supere ci pur si simplu ne obliga sa repetam acele operatiuni (imbracat, inchis capse - fiindca la anumite gesturi, odata ce le-a deprins, nu mai inista sa faca opozitie si cne dea de lucru sa le tot refacem noi) pentru ca vrea sa invete si ea cum se face ..doar ca frecvent noi nu avem destula radbare ca sa ne jucam asa cum ar vrea ea.

Am decis sa nu fortez nota cu mersul de manuta si sa il aplicam doar cand e strict necesar.
Ieri am fost prin centru si i-am tot spus "uite, acum vine multa lume din sens invers, te rog dami manuta si dupa ce trecem de ei si e mai liber te las iar singura" si a fost ok...dar de cate ori era mai liber un pic i-am dat drumul sa mearga singura. Plus ca ...in centru am rugat-o sa-si aleaga un rand de pietre si sa mearga pe ele, drept inainte! cand n-a respectat directia i-am spus ca ori merge drept, fara zig-zag-uri, ori imi da manuta - sa vedeti ce drept a mers!!! (macar asa nu mai taie calea oamenilor care trec pe alnga noi ...in parc nu-i pun restrictii, dar pe strazi circulate/aglomerate e altceva).
...se poate si asa, dat pentru mine e mult mai stresant, pentru ca daca nu imi da manuta trebuie sa fiu non-stop cu ochii pe ea, nu pot nici macar sa privesc cateva secunde in alta parte, nici sa port o discutie civilizata cu persoanele cu care merg sau cu care ma intalnesc (sot, prieteni, colegi etc.), pentru ca daca ii vine vreo idee stranie trebuie sa fiu pe faza si sa o prind inainte de a se putea accidenta (de multe ori, marginea trotuarului e la doar 2-3 pasi, de exemplu).
avatar
diapunctc

Numarul mesajelor : 103
Varsta : 39
Localizare : Timisoara
Data de inscriere : 16/01/2008

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: copil "prea" independent...

Mesaj  Simona la data de Lun Mar 24, 2008 11:24 am

Imi place ideea de ai explica copilului cu mersul de mana si iubirea.
Imi dau si eu cu parerea, poate daca incerci sa ii transmiti ca este o realizare sa te ia singura de mana inainte 
de a trece strada sau in aglomeratie, sau sa nu mai faca schimbari bruste de directie. Sa o incurajezi sa te
 ia de mana,sa fie initiativa ei, cu aceeasi atitudine cu care o incurajezi atunci cand da rezultate. 
Poate atunci cand este in pericol ai tu alta atitudine, te sperii, si ii transmiti si ei altceva. 
Valeria zilnic face misto de mine. De exemplu vine la mine sa strangem piesele de lego in saculet si dupa ca le strang le rastoarna pe toate si incepe sa rada sau daca ma vede atenta la ceva la tv imi ia telecomanda schimba programul, imi   arunca telecomanda si rade de mine, sau cand o intreb daca vrea ceva da din cap ca da si cand vreau sa ii dau da din    cap ca nu si rade, cand vreau sa o schimb fuge si rade....
Nu stiu daca este bine sa o las sa faca asa dar mie imi vine sa rad de smecheria ei. Ma ia in serios doar cand am un ton   foarte serios si o privesc in ochii cand ii explic ce se intampla daca nu face ce spun eu, de obicei ii spun ca ne suparam si cand ne suparam stie ca nu o bag in seama, vine dupa mine sa ma ia in brate si eu plec in alta camera fara sa o bag in seama, nu ii place treaba asta. Daca ii spun ca ne suparam, pe un ton normal, imi face si ea cu degetun aratator cum ii fac eu cand ii spun bine, bine vezi ca ne suparam. Bine la ne suparam ajung dupa ce ii explic unde duce ce face ea si ca totul   in final duce la facem buba, ne doare si plange fata.


Ultima editare efectuata de catre Simona in Lun Mar 24, 2008 9:58 pm, editata de 3 ori
avatar
Simona

Numarul mesajelor : 120
Data de inscriere : 05/02/2008

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: copil "prea" independent...

Mesaj  diapunctc la data de Dum Mar 23, 2008 6:50 pm

Psih. a scris:Fetita ta e marisoara deja. Instituirea regulilor e de folos acestei varste, dar fii rabdatoare in aplicarea lor si fii sigura ca fetita ta intelege rostul ei. Instituie reguli si metode de disciplina, insa nu in orice situatie deranjanta, ci doar in cazurile care pun in pericol sanatatea si siguranta fetitei. Foloseste-te de "ea" cand vrei ceva de la ea. Ca fetita "independenta" ce e, nu va aprecia sa o compari mereu cu ceilalti sau ii dai model pe ceilati copii.
Iubeste-o intai asa cum e, si apoi va fi de acord sa mai imbunatateasca una alta....
Shocked
Desigur ca o iubesc asa cum este!
Ma ingrozesc uneori gandidu-ma la ce ne asteapta pe noi ca parinti ...pritenii nostri ne invidiaza uneori ca avem asa un copil curajos...si chiar e ok, pana cand o vezi cum se avanta fara nici o teama si cat de milimetric trece uneori de niste pericolele pe care ea nici nu le sesizeaza, dar eu le contientizez si simt sa-mi sta inima-n loc. Mi-o imaginez uneori peste cativa ani ca practicanta de sporturi extreme ...si nu stiu daca o sa pot sa ma obisnuiesc cu ideea de a o sti expusa permanent pericolelor de accidentare...dar asta nu inseamna nicidecum ca o iubesc mai putin.
E foarte adevarat ca am incurajat-o mereu sa incerce lucruri noi si cand a vrut sa faca ceva am preferat sa ii arat cum ar putea sa reuseasca singura decat sa fac eu in locul ei acel lucru (sau sa o mut pe ea sau sa-i dau obiectul la care inceracsa ajunga); iar satisfactia imensa pe care o are ca a reusit "singula singula" (cum se lauda frecvent la toata lumea, sau cum imi cere tot mai des sa o las sa incerce cate ceva) imi confirma ca nu gresesc.

Iar regulile si disciplina ...functioneaza relativ bine. Insa problema e ca ea percepe mersul de manuta ca o constrangere, ca o pedeapsa...si as vrea sa inteleaga ca e ceva normal.... dar probabil nu va reusi niciodata. Pentru ca acum gandidu-ma bine, imi dau seama ca si daca o duc in brate atunci cand ea n-are chef protesteaza si face la fel de urat! (desi cand e obosita sau pur si simplu n-are chef de mers pe jos, se cere in brate ...dar numai cand are ea chef).
La limita poate are si dreptate ...chiar e o constrangere, si in final, cand creste, va trebui sa stie sa mearga singura; deja stie si repecta anumite reguli (ex: nu coboara singura de pe trotuar), dar mai are atatera de invatat.... pana va mai creste, ramane problema cum sa o fac sa inteleaga ca uneori e periculos pentru ea sa mearga singura?

Ieri am fost iar intr-un supermarket, am lasat-o singura (nu era foarte aglomerat); am luat-o de manuta doar cand am schimbat culoarul, daca era aglomerata zona de trecere (si am luat-o in brate cand treceam pe langa sticle si borcane sau alte chestii care se sparg...e mai sigur). In carucior n-a stat decat 1-2 minute, la inceput. Asa a fost ok si i-a placut si ei.... dar cand sa plecam iar era sa cada o doamna peste ea, pentru ca Adriana a schimbat brusc directia si i-a taiat calea. ...aici e problema! nu doar ca mi-e jena de oamenii respectivi, care chiar n-au nici o vina si nici macar de neatentie nu-i pot invinui, dar ma gandesc ca (Doamne fereste!) la o faza de acest gen chiar se poate accidenta rau, daca o persoana mult mai mare cade peste ea.
Ea vrea sa experimenteze totul fara teama si eu incerc sa o las cat de mult pot...dar totusi e datoria mea sa ma asigur ca e in siguranta! Pentru ca daca pateste ceva rau din neglijenta mea nu cred ca m-as putea ierta vreodata.

Am incercat sa-i arat ca toti copii merg de manuta nu in ideea de a o compara cu ei, de a-i induce ideea ca ei sunt mai buni/cuminti decat ea, ci pentru a o face sa inteleaga ca mersul de manuta e ceva normal, obisnuit, ca nu e o pedeapsa si ca nu am pretentii absurde de la ea. De regula cand i-am arata alti copii de manuta cu parintii, sau chiar adolescenti megand de mana, am incercat sa-i explic ca mersul de manuta e un semn de iubire, un mod de a spune public "noi suntem impreuna"...une fel a spune eu "ea e fetita mea" si al ei de a spune "sunt cu mami".
avatar
diapunctc

Numarul mesajelor : 103
Varsta : 39
Localizare : Timisoara
Data de inscriere : 16/01/2008

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: copil "prea" independent...

Mesaj  Psih. la data de Dum Mar 23, 2008 4:30 pm

Majoritatea copiilor aleg sa se cuibareasca in bratele parintilor lor pentru a fi alintati - doresc deci caldura si contactul fizic pe care imbratisarea parinteasca le-o poate oferi. Drept urmare ne asteptam ca prin leganare, imbratisare, copiii sa se linisteasca, sa se simta confortabil. Insa, unii copii (perfect normali) nu gasesc tinutul in brate sau contactul fizic ca fiind confortant. Ei resping acest mod de alintare, si refuza sa se potoleasca in bratele mamei, refuza sa-si gaseasca linistea intr-o astfel de maniera - se simt constransi. Departe de a fi relaxati, copii devin furiosi, si pe masura ce adultul incearca sa ii apropie mai mult, cu ata mai mult ei protesteaza. Daca copilul tau se manifesta astfel, este foarte probabil sa fie acest gen de copil.

In principiu acesti copii prefera contactul vizual in detrimentul celui fizic, si vorbitul in locul imbratisarilor. Cand copilul tu incearca sa scape din bratele tale, nu incerca sa i te impotrivesti (chiar daca iti raneste sentimentele). In loc de asta, pune-o pe un covoras si aseaza-te si tu langa ea, ca sa-ti poata studia fata in timp ce vorbiti. Copii iubesc fetele, mai ales pe cele cu care petrec mult timp, care le zambesc si le "vorbesc inapoi".In mod sigur ca ai avut deja "conversatii" lungi cu fetita ta: ea spune ceva (sau scoate un sunet), tu spui ceva, ea iti raspunde inapoi si asa mai departe - in sunete sau cuvinte, nu conteaza. E o alternativa frumoasa (desi probabil insuficienta) nevoii tale de a tine fetita in brate. Daca doresti sa iti manifesti dragostea fata de ea prin pupaturi si mangaieri, fa-o in timpul vreunei activitati care e necesara, precum schimbatul hainutelor, scutecelor, cand este in scaunul de masa. Astfel ea nu este in bratele tale, nu are motive sa se simta contransa, si va fi probabil incantata de gesturile tale. Tine minte ca nu pe tine te respinge (nici macar afectiunea) ta fizica, ci faptul ca se simte in capcana, inchisa, constransa (nu claustrofobica!). Mai presus de toate, nu lua hotararea de a nu mai face fetitei nici un gest de dragoste, de a te departa de ea. Asa cum bebelusii care se vor leganati, imbratisati, au nevoie de atentie si ingrijire, bebelusii "independenti" au nevoie privirile si discutiile cu mama (pe care le prefera). Daca vei continua sa-i oferi atingerea ta intr-o maniera afectionata, bienvoitoare - in timp ce dansezi sau te legeni pe scaun sau leagan - este posibil ca in timp ea sa se bucure si de un astfel de contact.

Mai doresc sa mentionez cateceva. Copilasii au "misiunea" de a se dezvolta in maniera foarte particulara, diferit unul de altul (asa cum bine se stie). Familia ii ofera modele si valori dupa care sa se contureze si pe care sa le contureze in functie de nevoile sale. Copilul tau, dupa cum ii spui tu, este unul foarte "indepent". Mai mult, asa ti-ai dorit sa devina si esti multumita de asta. Este deci posibil ca, pe parcursul celor doi ani sa fii transmis fetitei mesajul tau si prin acest lucru, si prin maniera de a trata diferitele situatii cu care v-ati confruntat impreuna (joaca, hrana, somnul, ceilalti copii etc) sa fii indus fetitei dorinta ta, ea sa o accepte si sa faca primii pasi in directia aceasta. Ce dorim insa noi adultii pentru copii nostrii, nu este neaparat egal cu ceea ce inteleg sau pot ei sa faca - daca tu ti-ai dorit ca fetita ta sa fie sigura pe ea, sa aiba initiativa, sa se increada in puterile ei, ea, ar fi putut intelege toate acestea prin faptul ca vrei sa nu mai aiba nevoie de tine (lucru care odata intr-adevar se va intampla, insa nu acum cu siguranta). Mai ai multe oferit fetitei tale, multe de o invatat si ea va intelege asta in timp. Cel mai important lucru care i-l poti oferi momentan este iubirea ta - lectia numarul 1. Din aceasta lectie ea va invata ca este un bebelus special, a carui prezenta este raplatita de mama si tata prin atentia si dragostea lor, prin cuvintele lor si experienta lor de viata. Va invata ca, atunci cand va gresi, mama si tata vor fi acolo sa-i arate cum se poate face mai bine. Ea va invata in final sa aiba incredere in voi, sa aiba incredere in ea - ca fiinta ce merita sa fie iubita de astfel de oameni si care va tot invata sa devina mare, prin tot felul de lectii.
Nu este nimic rau in a avea un copil diferit de ceilalti. Se cuvine insa atunci sa il tratezi astfel, si sa nu il compari cu toti ceilalti copii care sunt la fel intre ei, dar nu la fel cu al tau.
Fetita ta e marisoara deja. Instituirea regulilor e de folos acestei varste, dar fii rabdatoare in aplicarea lor si fii sigura ca fetita ta intelege rostul ei. Instituie reguli si metode de disciplina, insa nu in orice situatie deranjanta, ci doar in cazurile care pun in pericol sanatatea si siguranta fetitei. Foloseste-te de "ea" cand vrei ceva de la ea. Ca fetita "independenta" ce e, nu va aprecia sa o compari mereu cu ceilalti sau ii dai model pe ceilati copii.
Iubeste-o intai asa cum e, si apoi va fi de acord sa mai imbunatateasca una alta....

Psih.
Vizitator


Sus In jos

copil "prea" independent...

Mesaj  diapunctc la data de Mier Mar 19, 2008 2:39 am

...deschid si eu un topic in care sa-mi confesez problemele , sperand la sfaturi, idei, sugestii salvatoare (sau macar explicatii linistitoare).
Spre deosebirte de cam toti copii pe care ii stiu, fiica-mea e foarte foarte independenta; asa mi-am dorit intotdeauna, un copil curajos si independent sigur pe el (si sigur pe mine); o incurajez sa incerce sa faca ce isi doreste, o laud de cate ori reuseste sa faca ceva singura, incerc sa o ajut sa reuseasca sa faca ea singura cat mai multe lucruri.... dar parca nici chiar asa.....

De foarte mica Adri a respins ideea de a fi dadacita, de a fi tinuta in brate, leganata (adica uneori ne suporta - uneori chiar ii face placere, dar rar), insa atuinci cand avea probleme serioase, destul de des, cea mai buna solutie era sa o las in pace, singura, fiindca asa se linistea mult mai repede Crying or Very sad . ...iar eu...am avut nopti in care am plans ore in sir Crying or Very sad , simtindu-ma o mama denaturata, incapabila sa-si linisteasca propriul copil, simtind ca fetita mea respinge orice forme de afectiune din partea mea, vazand ca toate eforturile mele sunt zadarnice si nu reusesc sa ii ofere nici un confort...si asta atunci cand, teoretic, ar trebui sa aiba cea mai mare nevoie de afectiune si grija.
Nu face asta doar cu mine ci cu toata lumea..asa e felul ei de-a fi (si mama se plangea de multe ori ca asa ar tine-o in brate...dar nu sta!)

Au fost perioade in care plecam cateva zile si o lasam la bunici, iar ea n-avea nimic impotriva..dar se impotrivea cu indarjire sa o aiu in brate, sa o sarut Crying or Very sad ...iar eu ma deprimam gandindu-va ce dor imi va fi de ea si fiind in imposibilitatea de a o strage la piept si de a-i spun ce mult o iubesc si cat o sa-mi lipseasca Crying or Very sad .

Adriana e o fire extrem de ambitioasa si extrem de independenta; vrea sa faca totul singura, nu accepta sa i se ofere ajutor (decat atunci cand se convinge ea singura ca nu se descurca).
Nici acum nu vrea sa o tin in brate - dacat daca ma vrea ea ca mijloc de transport sau daca are chef de jucat cu mine; am fost ieri la un program de joaca pentru copii mici insotiti de parinti - una din activitati, la sfarsit, era sa luam copii in barte si sa-i leganand, cantandu-le un cantecel. Toti copii erau super-incantati Smile .... mai putin a mea Crying or Very sad ; Adri, dupa cateva secunde de marait, a inceput sa tipe si sa sa strige "jos! jos! jos!", apoi pentru siguranta a plecat la vreo 2 m de mine (sa fie sigura ca n-o mai iau in brate) - bine, asta chiar nu m-a deranjat, o cunosc si ma asteptam...chiar am zis ca n-o sa stea, ca daca n-a stat nici cand era mica, ce sanse as avea acum?; era cu titlu de exemplu.

A inceput sa-mi spuna ca ma iubeste...initial am fost incantata si am plans de empotie Very Happy ; apoi a vazut ca de regula spune asta atunci cand vrea sa fac ceva (sau cand are senzatia ca m-am suparat pe ea, sau ca o pedepsesc...si vrea sa ma faca sa ma razgandesc) Neutral .
(am avut odata si proasta inspiratie sa ma supar pe ea la baie si sa o o imbrac rapid si sa o trimit la culcare fara sa mai povestim, fara sa o pup, fara sa-i cant ceva; ea a dormit imediat fara probleme si fara sa protesteze de loc...iar eu am rams plangand pentru ca de fapt imi doream asa de mult sa o alint un pic inainte de culcare...plas ca ma termina psihic gandul ca am putea adormi asa, suparate una pe alta Crying or Very sad ..nu mia fac asa greseli!)

...sunt lucruri pe care am incercat (si reusit...cat de cat) sa le accept, desi de fiecare data cand se intampla ma simt respinsa, jignita, umilita Crying or Very sad (...am ajuns sa cersesc nu atentia si dragostea unui copil, ci ingaduinta de a-mi exprima eu dragostea mea fata de ea...si ma trezesc cu refuzuri mai dure decat o usa trantita in nas); ma doare cand am senzatia ca nu-i pasa deloc de mine, ca isi vede de ale ei, impasibila, fara sa fie afectata catusi de putin ca sunt suparata, ca plang, ca m-a necajit, ca plec de langa ea si n-o mai iau in seama...adica nici n-am cum sa n-o mai iau in seama, pentru ca ea e cea care nu mai ia in seama pe mine, cu mult inainte ca eu sa pot sa ma manifest cumva).
Per ansamblu evit situiatiile in care stiu ca as fi penibila si ca ma va resinge, ma consolez cu ideea ca nu se intampla asa de des (de regula a ajuns sa accepte si sa o pup cand plec la servici sau ma intorc, cand ne despartim sau ne revedem .... si chiar solicita pupici cand se loveste sau o doare ceva - asa ma simt si eu importanta Laughing ). In ansamblu as spune ca ne intelegem bine si scenele pe care le mai face sunt tot mai rare si odta disparut elementul care nu-i place, ii trece supararea tot mai repede.

Insa acum chiar am o problema. La categoria "eu sunt mare si independenta" Adri vrea sa mearga singura si nu suporta ideea de a-mi da manuta Crying or Very sad . Exista o exceptie - cand trecem strada Very Happy - acolo s-a convins ca oricat protesteaza, alta solutie n-are. Dar trecutul strazii e scurt si rapid - si daca cumva ia mai mult (am fost prin Bucuresti si am ajuns sa trecem si cate 4-6 benzi) deja incepe crize de plans, urlat si trantit cu fundul de pamant. In rest nu poate intelege ca uneori mai tebuie sa mergem de manuta (cand e foarte aglomerat, prin centru, prinb statii de transport in comun, prin magazine... etc.).
Ma doare ca pentru ea acest mers de manuta e un chin...ma doare ca il percepe ca pe o pedeapsa Crying or Very sad (si asa este, pentru ca-mi spune mereu "scuze" si ca ma iubeste...insistand sa-i dau drumul)...ma doare ca ii explic de zeci si sute de ori ca stiu ca ea poate merge singura si ca se descurca, dar nu pot sa o las singura cand e multa lume de frica sa nu o accidenteze cineva sau sa nu o pierd - si ea nu da semne ca ar intelege ceva).
Nici macar la nivel de discutii nu pot obtine de la ea macar un accept de principiu, ca imi va da manuta...indiferent de ce explicatii ii dau (si ea spune ca a inteles) sau de ce scenariu ii prezint. La intrebarea "vii cu mami de manuta?" raspunsul e acelasi:NU.
Si i-am arata atati copii si spune si ea ca DA, toti copii merg cu mami sau cu tati de manuta, NU merg singuri..."si-atunci Adri vine si ea cu mami de manuta?" ...evident, NU.

Ieri am fost la Real - n-am stat nici macar jumatate de ora. Am luat carucior pentru copii, cu masinuta...a stat in el maxim 2 minute. Am incercat si sa o lasam singura, rugand-o sa stea pe langa noi, strigand-o cand se indeparta...n-a mers. Ea voia sa mearga singura (sa alerge singura in toate partile, ca sa fim exacti). Sa-mi dea mana nici n-a vrut sa auda, in masinuta n-a vrut sa stea, a facut un circ cat casa (de se uita lumea dupa noi mai ceva ca la circ si n binevoitori se simteau datori sa o intrebe ce are ...iar ea vazandu-se luata in seama si simtind compasiunea celorlalti, urla si mai tare. In final am last-o in masinuta, cu toate urletele ei...a intrebat-o la fiecare 2-3 minute daca imi da manuta ca sa o scot din masinuta - rapsunsul era invariabil NU. Am incercat sa-i dam diverse produse/obiecte, sa-i distragem atentia, sa ii explicam motivele pentru care nu o putem lasa sa alerge singura prin magazin...inutil. Apoi am ignorat-o...tot inutil...

Problema esentiala este ca nu stiu cum sa procedez.
Intr-un fel ma gandesc ca poate ar trebui sa institui regula "pe strada mergem doar de manuta" si s-a las singura doar cand ajungem in parc..ca sa se obisnuiasca cu ideea.
Pe de alta parte mi-e teama ca daca o fortez o sa devina reticenta la a-mi da mana inclusiv cand trecem strada...ceea ce chiar nu-mi doresc.
Ma gandesc ca in final tot o sa mearga singura, si e bine ca ea vrea sa invete asta de acuma...si totusi exista situatii in care nu o pot lasa singura (mai ales ca are schimbari bruste si imprevizibile de directie si ieri (si i alte dati) era sa cada un nenea peste ea pe strada, ca i-a taiat brusc calea...si chiar nu-i pot reprosa omului nici neatentie nici nimic).

...si ca sa le pun capac la toate, atunci cand ea face scene urate si timp indelungat (mai mult de cateva minute), eu nu resusesc sa raman calma, si o mai si cert si ma supar pe ea (stiu ca e contraindicat si incerc sa ma abtin, cat pot de mult...but I'm only human)

as vrea si o solutie civilizata la aceast problema
...si eventual raspunsuri la intrebarea Mai cunoasteti si alti copii care sa se manifeste similar? la care "indepdenta" sa se manifeste in forme atat de extreme? e ceva normal? ...cum evolueaza in timp?
(ieri dupa ce am revenit din Real am ajuns sa ma intreb inclusiv cum va fi Adri la maturitate, daca va putea avea o relatie afectiva normala cu cineva, daca va fi capabila sa accepte un partener si dragostea cuiva, la modul serios si statornic, nu doar in momentele in care ea chef de asa ceva)
avatar
diapunctc

Numarul mesajelor : 103
Varsta : 39
Localizare : Timisoara
Data de inscriere : 16/01/2008

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: copil "prea" independent...

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum